Editorial

Nedreptatea ca la ea acasă
Trăim într-o țară în care cultura națională este prea joasă și nonvalorile prea înalte, în care ajung să fie ascultați doar cei care au bani, în care nimeni nu mai pune preț pe adevăr. În această hibernare culturală, au mai rămas cîțiva oameni de artă care luptă cu înverșunare pentru supraviețuire.
Maestru în artă, artist emerit al poporului, a ajuns la vîrsta de 80 de ani și trăiește dintr-o pensie de doar 800 de lei. Este Liubomir Iorga – cel care a fost văzut și auzit atîta timp cît a putut fi cu ceva de folos acestei țări. Acum toată lumea a uitat de el, nimeni nu-l vede, nimeni nu-l aude, toți se fac morți în popușoi.
În această situație s-au pomenit mulți interpreți, actori, dansatori, pictori. Ei trăiesc doar cu ziua de azi și speră că poate cîndva cineva își va aduce aminte de ei și le va oferi un trai decent și o bătrînețe ușoară drept reconpensa pentru anii de muncă dedicați artei și culturii basarabene.
Dar nimeni nu face nimic. Din cînd în cînd se aleg cu o nouă medalie din partea președintelui țării, care nu este interesat de sorta acestor oameni ci profită de ei pentru a-și mai face publicitate electorală. Păcat însă că acestea nu-i pot întreține, nu le pot achita facturile lunare și nici nu pot procura medicamentele indispensabile.
Toată lumea se arată mișcată de viața pe care au ajuns să o trăiască cei care au dus faima țării noastre peste hotare, dar nimeni niciodată nu a încercat să facă nimic. Stau cu miinile în sîn nu pentru că nu pot să facă ceva sau nu au cu ce face, ci pentru că se gîndesc ”da ce-i mai trebuie unui bătrîn care și-a trăit viața cum a vrut, hoinărind cu fluierașul prin lume”. Dar nimeni nu a încercat să se pună măcar pentru o clipă în locul acestor oameni: ar schimba Voronin vila lui pe cociaba unui biet bătrînel? Sau ar trăi Filat cu o pensie de 800 de lei? Sunt sigură că nu.
De ce am ajuns aici? Suntem indiferenți? Suntem o țară săracă? Suntem amorali? Nu cred că există o explicație obiectivă a acestei situații. Doar suntem așa cum suntem, sau suntem așa cum merităm să fim. Putem spune că s-a modificat scara valorilor și au dispărut tradițiile de altă dată în artă pentru că din tradiții nu te mai poți hrăni. Dar încotro mergem? Cum putem să ne construim viitorul fără  a începe de la cunoașterea tradițiilor sau fără a investi în prezent?