joi, 25 noiembrie 2010

Abandonul copiilor - păcat și iresponsabilitate


Astăzi mă simt o persoană fericită...și voi sunteți fericiți, deși, poate nu înțelegeți acest lucru. Dar v-ați gîndit vreodată că există oameni cu adevărat nefericiți, oameni care nu au o casă, nu au o masă, nu au un umăr pe care să plîngă, nu au o mînă care să-i mîngîie...Spunînd aceste lucruri, nu pot să nu mă gîndesc la copii abandonați, cei cu care soarta a fost prea cruntă.
Viața este o flacără care se stinge permanent, dar care recapătă scînteie ori de cîte ori se naște un copil, deoarece copii sunt mîinile cu care ne prindem de rai, sunt mugurii vieții. În pofida acestui fapt, copii sunt deseori abandonați de către cei care le-au dat viață, fenomenul respectiv căpătînd dimensiuni din ce în ce mai mari în timp și spațiu.
Prin abandon se înțelege acea situație în care un copil este părăsit, lăsat fără îngrijire de către părinții săi sau de către persoanele care au obligații legale față de el. Acțiunea persoanelor care renunță la o parte din viața și sufletul lor, este o dovadă de totală iresponsabilitate și cel mai groaznic păcat din lume. Ce poate fi mai frumos și mai sfînt decît să-ți vezi copilul zîmbind, crescînd, gîngurind? Este o șansă ce ți se oferă o dată-n viață și dacă nu profiți de ea, Dumnezeu nu ți-o va mai acorda niciodată pentru că toată viața vei plăti pentru păcatul săvîrșit. În pofida acestui lucru, mai există persoane care trag cu piciorul în viitorul lor, care renunță la valorile morale și refuză sarcina divină de a crește și a educa propriul prunc.
Noi, tinerii, cei care suntem viitorul acestei țări și care avem posibilitatea de a schimba lumea în care trăim, nu putem privi indiferenți la soarta copiilor abandonați.
Societatea moldovenească, la ora actuală, se caracterizează printr-un grad înalt de vulnerabilitate. Vunerabile sunt persoanele, comunitățile, societățile, lumea în ansamblul ei. Cei care suferă cel mai mult din urma acestor acțiuni sînt copii, care nu beneficiază de condiții elementare de viață și sunt supuși unor riscuri care le deformează și le mutilează personalitatea. Familia, ca celulă de bază a societății, se află în criză – sporește rata divorțurilor și a copiilor născuți înafara căsătoriei. În consecință, creșe numărul de copii ai străzii în rîndurile cărora crește delincvența juvenilă.
Ați văzut vreodată un animal abandonîndu-și puiul? Puțin probabil. Dar omul se încumetă să facă acest lucru. Biroul Național de Statistică aduce dovezi incontestabile în acest sens. Cel puțin un copil de vîrstă preșcolară este abandonat în fiecare zi. Cinci dintr-o sută de familii renunță la propriul copil. Potrivit unui raport UNICEF, 9 din 10 copii abandonați, au ambii părinți în viață. În ultimii ani, 35.000 de copii au fost lăsați fără îngrijirea ambilor părinți, dar nu există încă date statistice certe că nu ar exista și mai mulți.
Vă întrebați cum de s-a ajuns la o asemenea situație? Voi încerca să vă răspund: politica socială ”ideală și atotcuprinzătoare” a țării noastre este, în mare măsură, secretul ”fericirii și al bunăstării”. Articolele 48, 49 și 50 din Constituția Republicii Moldova se referă la protecția și ocrotirea familiei și copilului, dar nu există o lege care ar reglementa strict situația abamdonului.
Am avut ocazia de a păși pragul unei case de copii. Am văzut fețe zîmbitoare ca soarele de vară, în pofida faptului că nu au parte de dragoste părintească; am văzut priviri calde și rugătoare; am văzut gurițe care parcă spun mereu ”vino mamă”; am văzut ochișori care emană lumina unui suflet curat și neajutorat. În acele momente pur și simplu vrei să-i duci pe toți la tine acasă și să le oferi tot ce ai mai bun – merită din plin. Ei sunt un exemplu pentru noi prin faptul că au puterea să străbată singuri drumul dur, primejdios și necruțător al vieții.
Noi suntem viitorii părinți și copii noștri ne vor iubi mai mult decît ne vor asculta sau ne vor asculta mai puțin pentru că ne vor iubi prea mult, însă, cu certitudine, ei vor fi ființele care vor da sens vieții noastre și nu vom putea renunța niciodată la acest chin dulce. Cu un zîmbet de lacrimi, acum vă rog ca fiecare să se gîndească, măcar și pentru o minută la copii care nu au părinți, și vă veți simți cei mai bogați oameni din lume, iar față de părinții voștri veți simți o dragoste și o recunoștință infinită. Sunt sigură că acum în mintea fiecăruia s-a născut ideea de a ajuta copii abandonați și de readuce fericirea în sufletul lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu