Sunt și eu una dintre miile de persoane care zi de zi călătoresc cu troleibuzul și nu pot să spun că aceasta este una dintre cele mai plăcute experiențe din viața mea.
Dimineața. Zgribulită de frig și nemulțumită că m-am sculat la ora 6, mă apropii de stația de troleibuz. Aici sunt cîteva zeci de studenți care așteaptă nerăbdători sosirea troleibuzului salvator. Mai observ și cîțiva bătrînei care deabia își duc zilele. Strîng nedumerită din umeri: înțeleg studenții care merg la Universitate sau persoanele care merg la serviciu, dar acești oameni în vîrstă, ce treabă au ei dis-de-dimineață dacă nici măcar piața nu este deschisă. Iată-l că se ivește de după colț. Toți bat nerăbdători și supărăcios din picioare și încearcă să ghicească locul în care se va opri pentru a reuși să fie printre cei care vor putea urca. Se deschid porțile raiului. Toți se grăbesc să intre și se înghesuie ca pe vremea foametei după pîine. Neconfortabil, dar în schimb ai măcar o șansă că nu vei întîrzia la prima oră. Am putea merge pe jos, este o distanță foarte mică și dimineața nu ar strica o plimbare în aer liber. Dar, avem toți abonamente, de ce să nu profităm de ele? Logica moldovenească. Prind și eu un colț din ultima scară. Stau într-un picior și mă țin cu o mînă de colega mea. Geanta mi-a rămas prinsă între ușă și o voi scoate abia cînd voi coborî. Șterg cu haina ușa troleibuzului, mă calcă pe picior o domnișoară care stă lîngă mine și la prima cotitură am impresia că vor cădea peste mine toți călătorii din troleibuz. Cînd îți este viața mai dulce, atunci apare și taxatoarea cu un glas asurzitor „La ușa din mijloc se pregătesc de achitare cei care au urcat”. Își face loc printre călători și trece mai departe. „Am dat și bacalaureatul ăsta” îmi spun eu cînd ajung să cobor. Sar repede jos și încerc să-mi aranjez și să-mi curăț cît de puțin posibil hainele.
Aceste troleibuze, care zi de zi transportă mii de persoane, au deja 100 de ani și în alte țări europene ele mai pot fi admirate doar în muzee. Noi întotdeauna am reușit să fim mai deosebiți decît statele europene. Această situație era cît de cît acceptabilă pînă la 1 octombrie 2009, atunci cînd taxa pentru o călătorie cu troleibuzul s-a majorat de două ori. Cred că Regia Transport Electric Chișinău se ghidează după principiul că tot ce ceea ce este mai vechi are o valoare istorică și trebuie să fie și mai scump.
Pentru ziua de azi, nu mă voi limita doar la o singură călătorie cu troleibuzul, doar trebuie să mai și ajung înapoi la cămin. De această dată, prind troleibuzul nr. 3. Spre surprinderea mea, în colțul din dreapta al parbrizului, văd o plăcuță pe care este scris cuvîntul autotaxare. Ce o mai fi și asta? Urc nedumerită și aștept. Ușile se închid zgomotos și în același moment aud vocea șoferului în difuzorul instalat deasupra ușii „Troleibuzul circulă fără taxator. Cei care au urcat, cumpără tichete de la șofer. Compostăm tichetele.” Prin aceste cuvinte eu nu înțeleg mai nimic. Toată lumea din troleibuz, stînge din umeri a nedumerire. A ocupat fiecare cîte un loc și ținînd cîte doi lei în mînă, stau și așteaptă taxatorul. Mă apropii de șofer. El îmi explică că cei care au abonamente, trebuie doar să le prezinte la coborîre. M-am linștit. Lîngă volan are aruncați în grabă căteva bancnote de cîte un leu și cîteva de 5. Sărmanul om! Nu este suficient că trebuie să fie atent la drum, acum mai trebuie să mai și vîndă bilete, să dea rest, să verifice abonamentele și biletele la ieșire. Exact la un an după scumpirea taxei, CRTEC ne-a pregătit altă surpriză. Și nu pot spune că aceasta este una plăcută, pentru că autotaxarea este incomodă atît pentru șoferi, cît și pentru pasageri.
Deocamdată, autotaxarea se face pe aproximativ 20 de troleibuze de pe rutele 3, 7 și 20 cu scopul de a economisi bani prin concedierea taxatorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu