duminică, 26 decembrie 2010

”Nevoia” de Victor Sandu

Nevoia nu te-nvață
Doar îți șterge de pe față
Bunătatea și blîndețea
Sufletul să nu-ți mai simtă
Nici o dragoste de cîntec.
Tinerețea-ncet ți-o șterge
Și nimic nu-ți mai rămîne
Pentru ziua cea de mîine.
Îți rostești doar numai ruga
Pentru Dumnezeu și Muma
Și din plînsul fără lacrimi
Doar basmaua nu ți-e leacul.
Lasă-mi, Doamne, sănătatea,
Demintatea și povața
Și încet, încet, în teamă,
Voi deprinde viața iară
Și greșeala de la urmă
Îmi voi stînge-o de cunună,
Voi transmite pe dreptate,
Doar la copilași și poate,
Să le las și o povață:
 - Răul, dragii mei, e frate
Doar cu rău, și cheamă moarte.
Să-l lăsați, să nu-l atingeți
Și veți fi curați și limpezi!
Dumnezeu să vă ferească
De ispita cea prostescă.
Dumnezeu să vă susțină
Pentru gînd frumos, de bine,
Să aveți voi pîn-la urmă
Acea înțelepciune (rară) pură,
Mers frumos de căprioară
Și pe suflet ușurare,
Căci nimic nu e pe lume
Greu, ca setea de lumină.
Fericirea nu e banul
Și nici prostul-gologanul
Nu-și va rezista ispitei,
Dar va rămînea cu gîndul
Ca bătut în piept cu pumnul.
Și din conștiința seacă
Va veni onorul, taică
Și din sufletul zăbrele
Vor fi pietre și mărgele.
Tu, în schimb, primit cu lauri
Și avînd prea multe „neamuri”
Veșnic demn vei rămîne
Pentru ei și pentru tine.
Și atunci, nevoia-viespe 
Va rămîne doar poveste.
Și citită ea să fie
Doar de cei ce nu fac bine.
Pomenită să rămînă
Doar de cei cu suflet-strună.
Nicăieri și niciodată
Nu-i doresc nevoia-fată
Și nici puiului de șarpe
Nevoia să nu-i fie frate.
N-am dorit, și să rămînă
Doar cu viață fără patimi
Să nu plîngă fără lacrimi.
Dumnezeu să ne ferească
De invidie prostească
Calea ta să-ți lumineze
Conștiința preacurată
Și în suflet să-ți domnească
De nevoie să-ți ferească
Copilașii, și în lume
Pomenit să fii de-a pururi,
Și primit să fii cu muguri
Și cu miere, și cu struguri.
Ăsta-i meritul, măi frate,
Am trăit cu demnitate
Și la timpul de la urmă
Ușurat să plec în lume,
S fiu pomenit de bine.
Și cei oameni, și jivine
Să-mi acorde un omagiu
Ce l-am meritat pe stagiu.
Bunătatea nu se vede,
Se zidește și se pierde.
Fiți acolo unde-i greul
Și să vă feriți de răul
Ce te latră în tot felul.
Fericirea este viața
Și trece cum trece ața
Prin cel ac odinioară.
Deci, trăiți cu demnitate,
Pentru copilași și fapte!
Nu vă vindeți la nevoie,
Fiți curați și fără voie
Veți primi al vostru merit!
La Mulți Ani și printre valuri
Viața va aduce lauri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu